Paduri in Delta Dunarii

Padurea Leteapadurea letea si dunele de nisip

Pãdurea, care se dezvoltã
în spatiul interdunelor sub forma unor fâsii late de 10-250 m (hasmacuri) despãrtite de spinãrile dunelor, este alcãtuitã, în principal, din: stejarul de luncã (Quercus robur), stejarul brumãriu (Q. pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (P. nigra), frasinul de luncã (Fraxinus angustifolia), frasinul de baltã (F. pallisiae), pãrul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) si foarte rar arinul negru (Alnus glutinosa), completatã de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evonymus europaeus, Cornus mas, C. sanguinea, Rhamnus frangula, R. cathartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris, s.a.).O caracteristicã a zonei o constituie abundenta plantelor cãtãrãtoare (Periploca graeca, Hedera helix, Vitis silvestris, Humulus lupulus, Clematis vitalba) care conferã pãdurii un aspect subtropical. În covorul vegetal se întâlnesc si alte specii rare: volbura de nisip (Convolvulus persicus), brândusa de nisip (Merendera sobolifera) si cârcel (Ephedra dystachia).Fauna este reprezentatã de codalb (Haliaeetus albicilla), soimulet de searã (Falco vespertinus), pupãza (Upupa epops), dumbrãveanca (Coracias garrulus), câteva raritãti herpetologice (Eremias arguta, Vipera ursinii renardi) si cca. 1600 specii de entomofaunã identificate pânã în prezent.

Padurea Caraorman

Zona cuprinde cele mai dezvoltate si reprezentative dune denudate din deltã si pãdurea Caraorman, dezvoltatã îndeosebi în partea sudicã a grindului.Alãturi de un variat arboret de luncã format din plop, frasin si stejar se poate întãlni subarboret de zãlog, Salix, Tamarix, etc. Extremitatea sudicã a pãdurii pãstreazã exemplare monumentale de stejari cu circumferinta între 4,20 -4,70m.Asociatiile vegetale gãzduiesc animale nevertebrate (îndeosebi insecte) si vertebrate (mamifere). Ca avifaunã, în pãdure se întâlneste vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) si corbul (Corvus corax).padurea letea

Padurile mixte de stejar .Aici exista doua sisteme de paduri ale digurilor marine Letea si Caraorman. În comparatie cu padurile crescute pe bancurile fluviale de nisip sau pe terenurile joase din Chilia si Stipoc, padurile mixte de stejar sunt mult mai complexe din punct de vedere floristic si faunistic (în consecinta, sunt mult mai interesante).

Arbustii si vegetatia ierbacee
Arbustii si vegetatia ierbacee de pe stâncile calcaroase: Datorita conditiilor morfohidrografice specifice, acest ecosistem beneficiaza de o distributie foarte limitata în Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Poate fi întâlnit pe insulele Popina si la Capul Dolosman, unde calcarul cretacic este neacoperit sau acoperit de un strat subtire de sol.


Pajistile de pe câmpiile cu loess; câmpiile predeltaice
.

Acest ecosistem este diferit de cel al bancurilor de nisip de origine fluviala sau de cel al digurilor marine. Pajistile de deasupra liniei de inundatie sunt sustinute de un substrat de loess si acoperite de un strat de sol. Câmpul Chilia, cel mai vast dintre acestea, este utilizat în mare parte ca teren agricol. Fâsia îngusta si întinsa de teren care formeaza Grindul Stipoc s-a dezvoltat pe depozitele de loess (afloriment în partea centrala), deoarece stratul de sol este prea subtire; o mare parte a zonei este acoperita de terenurile nisipoase de origine fluviala. Pajistile de stepa descompuse pe ramasitele de fosile Având o distributie limitata, acest ecosistem cuprinde insulepe dunele de la leteale Popina, Gradistea si Bisericuta, toate situate în lacul Razim. Insula Popina este cea mai reprezentativa, având o suprafata totala de 90 ha, altitudine maxima 48 m, construita pe calcar mezozoic si partial acoperita de loess

Pajistile de pe digurile marine de altitudine mica

Majoritatea digurilor marine - complexele de la Letea, Caraorman, Saraturile, Crasnicol- Frasin-Flamânda, Lupilor-Chituc-Saele gasite în Delta Dunarii apartin acestui ecosistem. Locurile deschise sunt cu putina apa sau vegetatie Amenajarile silvice Spre deosebire de polderele agricole, amenajarile silvice au luat fiinta la începutul anilor ’ 60. Procedura uzuala a fost îndiguirea unei zone umede, desecarea si curatarea locului de flora naturala si apoi plantarea speciilor de salcie si plop Euro-American (97% din plantatie este acoperita de aceste doua specii, plopul aparând pe 62% din amenajarile silvice). Plantatiile de plopi de pe grindurile fluvialeParalel cu bratele principale ale Dunarii au fost construite diguri la distante de 200-300 m de la malul fluviului. Aceste fâsii de teren situate de-a lungul bratelor Dunarii au fost considerate ca fiind adecvate pentru plantarea plopilor. Principalul rol al acestor paduri artificiale este de a proteja interiorul si de a permite exploatarea lemnului. Speciile locale de arbori (ca salcia) au fost defrisate în ciuda avantajelor oferite si anume, protejarea mai eficienta a malurilor fluului (împotriva eroziunii produse de valuri) si ca adapost, hrana, pentru diverse specii ale zonelor umede. Din nefericire, plantatiile de plopi au numai o utilitate economica, rolul lor în functionarea naturala a retelei ecologice a zonelor umede fiind destul de modest.